Mi-am descoperit scolioza în iunie 2018. Până atunci nici nu auzisem de scolioză, iar după multe vizite la doctori renumiți în acest domeniu din România am realizat că nu este o joacă de copii. Toți mi-au spus că singura mea șansă este operația, ceea ce nu aveam de gând să fac. După căutări intensive, în august 2018, am intalnit-o pe Marina Popescu, unic reprezentant al terapiei “The Schroth Best Practice Program” din tara noastra.

Marina a fost singura care mi-a dat puțină speranța asa ca am inceput terapia si purtatul corsetului Gensinger. Sunt pacienta ei de 4 ani și sunt foarte mândră de asta. “The Schroth Best Practice Program” este o terapie destul de dificilă care necesită extrem de multă dedicare și perseverenta, de aceea noi, pacienții ei, suntem SPARTANI, asa cum ne alintă Marina. Cu toate acestea, Marina reuseste sa faca terapia mai atractiva si distractiva prin glume, povesti si dulciuri, nelipsite la fiecare sedinta de kineto. Multi ar spune ca purtatul unui corset este o tortura, dar pentru mine corsetul a reprezentat un partener de schi excelent (tine foarte bine de cald).

Sub indrumarea ei, cu multa munca, determinare si dedicare am reusit sa am rezultate foarte bune, în 4 ani, ajungând de la 47 grade unghi cob, în torace, la 24 și de la 22 de grade unghi cob, în lombara, la 11, iar în 2 ani de la 28 grade unghi cob, în cervicala, la 22, scăpând de operație. Dacă as merge acum la control unde am fost acum 4 ani medicii m-ar pune în rama.

Marina este o persoană minunata care o să aibă întotdeauna un loc special în inima mea și o să îi fiu recunoscătoare toata viața pentru sprijinul și ajutorul acordat.

Share la informatii pe social!