Sunt Maria am 17 ani și am scolioza idiopatica descoperită la vârsta de 11 ani.

Mi-am descoperit scolioza în 2019, cu puțin timp înainte să înceapă pandemia. Iar din lipsă de informații și fără să ne documentăm prea bine, mama a decis să mă ducă la un centru de recuperare din cartier, “unde se tratau toate tipurile de patologi”. Acolo, după două săptămâni de mers, mi s-a spus că exercițiile pe care le făceam le pot face foarte bine și acasă. A venit pandemia, iar eu m-am oprit complet din orice fel de exercițiu. Scolioza a avansat, dar eu nu o vedeam atunci ca pe ceva grav.

La un moment dat, la sfatul unei persoane, mama a făcut o programare la cabinetul Marinei Popescu. Eu m-am opus cât am putut. Nu voiam, nu aveam chef, simțeam că o să fie la fel ca restul experiențelor .

Dar, culmea, tocmai acolo am găsit ceva ce nu știam că-mi lipsește: un sprijin real. Un echilibru. Un sistem care m-a ajutat să nu mă simt singură în tot procesul ăsta. Azi nu-mi pot imagina cum ar fi fost fără ea. După tot ce trăisem până atunci, Marina a fost persoana care a adus calm, claritate și încredere.

Totul a mers foarte repede ajunsă la Marina. Am început kinetoterapia aproape imediat, ca să-mi pregătesc coloana pentru corsetul Gensingen. Am făcut o radiografie ca să vedem exact cât de gravă era situația — aveam 56° toracal și 46° lombar. Apoi, ca într-o clipă, am plecat cu părinții mei la cel mai apropiat centru de corsete Gensinger,  unde urma să-mi fac corsetul. Eram super emoționată, curioasă, puțin speriată, dar mai ales pregătită să încep ceva nou.

Am început să fac kinetoterapie săptămânal , urmând programul „Schroth Best Practice”. Mergeam la sală la Marina de două ori pe săptămână, iar corsetul îl purtam 22 din 24 de ore. În primul an am avut rezultate foarte bune — am reușit să reduc atât curbura toracală, cât și pe cea lombară cu 10°.

Apoi a venit un an greu, cu examen important, stres mult și o alimentație total dată peste cap. În perioada aceea am reușit să scad doar 5°, ceea ce m-a cam demoralizat.

Dar n-am renunțat. Am înțeles că în terapia Schroth nu e vorba doar de exerciții sau de corset. E un întreg — cum dormi, ce mănânci, cât te stresezi, cum te porți cu tine zi de zi — toate astea contează. Iar dacă vrei să vezi rezultate, trebuie să le iei pe toate în serios.

Acum, în al patrulea an de terapie, știu clar că maturitatea mea osoasă e aproape atinsă. Privesc înapoi și îmi dau seama cât de mult am crescut, nu doar fizic, ci și ca om. A fost un drum greu, dar plin de lecții. Terapia Schroth nu e deloc ușoară – cere timp, răbdare si dedicare. Dar, cu fiecare exercițiu, cu fiecare oră de purtat corsetul, cu fiecare moment în care nu am renunțat… m-am apropiat tot mai mult de o versiune mai bună a mea.

Pentru toate astea îi mulțumesc din suflet Marinei. Pentru mine, toată experiența asta a fost una care m-a format. Greu? Da. Dar frumos. Și, cel mai important, cu sens.