Bună! Sunt Dori, am 21 de ani și sunt studentă în anul al III-lea la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Am aflat că am scolioză congenitală încă din școala generală, pe la începutul gimnaziului. A fost un diagnostic care a venit cu tot felul de sentimente – unele mai ușoare, altele mai complicate – mai ales pentru un copil de la acea vârstă.

Pe de o parte, a existat un „avantaj” pe care, sincer, l-am savurat: scutirea de la orele de sport. Nu pot spune că sportul mă atrăgea – pentru mine era doar o oră în care trebuia să mă prefac că particip. Datorită diagnosticului, eram scutită de exerciții precum săritul corzii sau „lumânarea” de la gimnastică, ceea ce îmi oferea o oră în plus pentru mine – desenam, îmi făceam temele și îmi câștigam timp liber pentru acasă.

Pe de altă parte, însă, au existat și aspecte mai puțin plăcute. Una dintre ele a fost programul zilnic de gimnastică medicală. Exerciții care trebuiau făcute zilnic, cu scopul de a-mi corecta postura și a preveni agravarea curburii coloanei. Deși în adâncul meu știam că e pentru binele meu, la acea vârstă nu înțelegeam cu adevărat cât de important era. Însă, pe măsură ce am cunoscut-o mai bine pe Marina și am mai crescut, am început să privesc orele de gimnastică medicală altfel, nu ca o obligație ci ca o ocazie de a petrece timp cu o prietenă alături de care puteam să vorbesc deschis despre orice gând sau întâmplare. Iar pentru asta îi sunt recunoscătoare.

Am ales să scriu aceste rânduri pentru copiii sau adolescenții care poate trec printr-o experiență similară. Știu că vizitele la spital, radiografiile și drumurile constante pot fi obositoare și stresante. Dar în timp am învățat să văd și partea bună. În clasa mea nu erau alți copii cu o astfel de problemă, și, deși uneori mă simțeam „diferită” pentru că nu participam la sport sau mergeam la gimnastică medicală, am decis să transform asta într-un lucru bun. Am ales să văd acea diferență ca pe ceva ce mă face unică.

Asta e și una dintre lecțiile importante pe care le-am învățat: fiecare dificultate vine cu șansa de a ne cunoaște mai bine și de a-i înțelege mai profund pe ceilalți. Dacă experiențele mele pot ajuta sau încuraja pe cineva aflat într-o situație asemănătoare, simt că am adus un bine în viața acelei persoane, iar asta mă face să mă simt împlinită.