Scolioza este un cuvant pe care il auzim din ce in ce mai des in ultimii ani si acest fapt a condus la o globalizare a acestei afectiuni.

Veti intalni reactii de tipul ” Asta e! Toata

lumea are coloana strâmbă si nu moare din asta.” Adevărul acestei judecăți este parțial: o populație din ce in ce mai numeroasă se confruntă cu această boală si, într-adevăr nu provoacă decesul posesorului acestui diagnostic, decât bineînțeles in situații excepționale.

Dar faptul că a crescut frecvența diagnosticării cu scolioza ne dă dreptul să minimalizam impactul pe care il are asupra celui afectat de ea?

Știe cel ce duce in derizoriu un astfel de diagnostic câte întrebări, câte dureri fizice și emoționale sunt trăite de copilul sau adultul cu scolioza?

Cel mai probabil nu este interesat să cunoască,  însă ar fi uman să trateze persoana care experimentează scolioza cu compasiunea și bunăvoința cu care se așteaptă să  fie el tratat atunci cand trecere printr-o boală.

Hai sa ne gandim putin la un puber sau la un adolescent cu deficite posturale: un umăr mai ridicat, torsul prea scurt, poziția necentrata a capului ori a burții, sau mersul șchiopătat.

El incepe sa isi identifice aceste particularități prin comparare cu ceilalți ori mai brutal din cauza glumelor grupului de egali.

Imaginea de sine se conturează acum prin aceste mecanisme, aceste convingeri pe care le are despre propria persoană se raportează atât la aspectul său fizic, cât si la comportamentul social, relațional.  Copilul preadolescent incepe sa isi dea seama dacă aprecierile pe care le primește de la cei din jur sunt corecte. Este începutul căutărilor și validărilor. Si cu cât se apropie de adolescență cu atât mai importantă este părerea si validarea egalilor.

Intrarea in adolescență este caracterizată si de evidente schimbări fizice și il vedem tot mai des in fața oglinzii explorandu-si imaginea si căutând sa si-o îmbunătățească.

Cel mai frecvent adolescenții cu scolioza se privesc in oglindă dezvoltându-si convingerea că sunt dezagreabili. Această autoetichetare este cea care aduce sentimente de inferioritate, de inadecvare socială. Ei incep sa se autoizoleze, o parte dintre ei considerand că este cea mai potrivită cale de a evita umilința de a fi respinși de egalii săi.

Centrarea părinților pe rezolvarea tehnică a bolii: kinetoterapie,  corsete, timpi petrecuti in corset, atentionarea permanenta cu privire la postură, este importantă însă se pierd de foarte multe ori din vedere semnele autoizolarii sau a atitudinilor opuse, cele de tip teribilist. Evitarea activităților sportive sau sociale, crearea unei realități paralele cu prieteni in spațiu virtual, hiperemotivitatea sau din contra forțarea limitelor fizice sau negarea diagnosticului este impetuos necesar a fi identificate de părinți.

Adolescentul cu scolioza se află in postura de a-si reevalua din perspectiva bolii optiunile de devenire, aspiratiile si idealurile.

Un copil echilibrat emotional, care simte sustinerea celor apropiați, care conștientizează că fiecare individ este diferit si este marcat de particularități mai mult sau mai putin vizibile va duce până la capăt un program de recuperare,  va gândi frumos despre cei din jur și va impune respect in grupul de colegi.