Buna, eu sunt Alex, am 17 ani si aceasta este povestea mea.

Totul a început într-o seara prin 2020-2021, când lucram la un proiect pe calculator. În timp ce scriam, mama a observat că omoplatul meu era destul de ieșit în exterior comparativ cu celălalt. Faptul că poziția mea nu era cea mai bună nu era nimic nou, cu mulți oameni spunându-mi să “stau mai drept”, sau să nu mă mai ”cocoșez”. Cert a fost ca Alex de pe vremea aia nu prea a ținut cont de asta, deși ajunsesem și eu conștient de asta nu cu mult înainte să descopăr ca am scolioză.

Revenind în seara aceea, ar fi fost o subestimare să zic că mama era îngrijorată. Era de-a dreptul panicată, deși eu nu împărtășeam același sentiment. Desigur că nu eram prea fericit de situație, dar cum nici nu știam foarte multe despre scolioză, nu consideram ca este o problemă prea mare.

La scurt timp după am făcut o radiografie, unde părinții mei, dar și eu am rămas șocați. Aveam un unghi de 33°. Mai mult decât unghiul, a cărui completă semnificație avea să ne fie dezvăluită mai târziu, era forma coloanei. După multă panică, teamă și toate celelalte sentiment pe care le ai când afli prima oară de așa ceva am fost la spital unde ni s-a explicat cum stă treaba cu scolioza. Eventual am fost redirecționați să facem un corset, împreuna cu kineto terapie. Kineto terapie a fost ok, dar corsetul a fost…. horror. Cred că acest cuvânt este cel mai potrivit. O bucată mare de plastic, grea, incomodă, ce te durea, freca și te făcea să te simți oribil atât fizic, cât și emoțional. Cu chiu cu vai am încercat să îl port, dar puțin, poate câteva ore pe zi. Era prea incomod să dorm cu el și îmi era prea rușine să îl iau la școală (clasa a 7-a pe vremea aceea).

Au mai trecut niște ani, aproape doi să fiu exact, și nimic nu funcționa. Am fost la un doctor nou, care mi-a recomandat-o pe Marina și fără să ezitam ne-am dus să îi explicăm situația. După niște măsurători, întrebări, radiografii și toate cele am aflat că situația se înrăutățise. Eram noul proprietar a unei coloane vertebrale cu un unghi de 44°, dar și că perioada mea de creștere și maturizarea a oaselor se cam încheia (4.5/5 pe Risser). Șocați de ce am aflat, am încercat să începem cât mai repede. Corset nou, oameni noi, exerciții noi și multă muncă. E cert că în sinea mea speram ca această scolioză să ”dispară” oarecum, chiar dacă știam că nu e posibil.

Marina ne-a ajutat să facem un corset nou, mult, mult mai eficient și compact. E drept, prima oară când l-am pus a fost foarte incomod, dar pentru că mă ”forța” într-un fel, să stau într-o poziție corectivă.

Chiar dacă maturitatea mea osoasă era aproape completă, ceea ce înseamnă că șansele de a mai repara ceva erau destul de mici. Totuși am încercat, l-am ținut în fiecare zi, aproape toată ziua, iar într-o săptămână durerea dispăruse. Vreau să vă spun ca știu cât de greu este să purtați un corset atât de mult și cum se simte. Pentru toți cei care citiți asta și sunteți în situația în care am fost eu, nu pot să vă spun cât de important este să îl țineți, să vă faceți exercițiile și să nu renunțați. Gândiți-vă că toată munca asta este doar pentru voi. Poate nu o vedeți imediat, dar vă promit că în luni, ani de zile, vă veți uita în spate și nu o să vă mai recunoașteți. Acela este rezultatul muncii voastre. Deși, din punct de vedere al coloanei pe interior, nu am reșuit sa scad cât am vrut (am ajuns la 33°), aspectul fizic (care a fost unul dintre cel mai importanți factori pentru mine, adolescent, și probabil și pentru mulți alții) s-a îmbunătățit dramatic. După jumătate de an nu mai mergeam nici pe jumătate la fel de cocoșat, iar în prezent, poziția mea este cea mai buna dintre cele pe care le-am avut în trecut, iar chiar daca am 33°, mă uit în oglindă, iar acest lucur nu se vede, ceea ce îmi arată rezultatele muncii mele, dar și ale eforturilor colosale din partea Marinei și a părinților mei.

Vreau să îi mulțumesc Marinei pentru tot ajutorul pe care mi l-a oferit, dar și pentru atmosfera pe care o crea în timpul ședințelor. A devenit o prietenă, un mentor pentru noi, totul în timp ce se asigura si ne ajuta să ne facem exercițiile atât acolo, cât și acasă, oferindu-ne multe sfaturi. Fără ea nu știu ce m-aș fi făcut.

Făcutul de exerciții zilnic e enervant, purtatul corsetului non-stop este greu, iar stigma si comentariile pe care le primim de la unii oameni pentru situația în care ne aflăm pot fi spulberătoare. Totuși, exact aceste lucruri, experiențe, greutăți prin care trecem, ne ajuta cel mai mult. Scolioza este ceva cu ce, în majoritatea cazurilor, rămânem toată viața, într-o formă mai blândă sau avansată. Totuși, noi putem să ne asigurăm că nu avansează și să încercăm să o regresăm. Deși a fost foarte greu, la finalul zilei, după tot ce am făcut, pot zice că sunt mulțumit de rezultatele pe care le-am avut si pe care singur și fără suportul celor din jurul meu, atât pacienți, cât și prieteni, părinți și bine-înțeles, Marina, nu le-aș fi putut atins.

În concluzie, de la un pățit, aveți grija de corpurile voastre, cum stați, cum mâncați, ce exerciții faceți, pentru că ele sunt cele cu care veți rămâne. De asemenea, numai dacă munciți veți putea să reușiți și, indiferent cât de mult am vrea ca un miracol să cadă din cer și să fixeze totul, numai noi putem reuși să facem asta.